Schengen

Scurt istoric

La începutul anilor 80, au fost demarate, la nivel european, discutii în legatura cu importanta termenului libertate de miscare.

În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întalnit cu presedintele de atunci al Frantei, François Mitterand, la trecerea frontierei Goldene Brenn din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania si Franta. Nici unul din ei nu banuise atunci ce însemnatate vizionara va avea pe viitor acest gest pentru o Europa fara granite interne si fara controale la frontiera dintre state.

Viziunea lor a condus, intr-o prima faza, la un acord între Germania, Franta, Tarile de Jos, Belgia si Luxemburg, încheiat in 1985 pe nava "Astrid" pe râul Mosel, în dreptul micii localitati de frontiera Schengen din Luxemburg.
A urmat semnarea Convetiei de Implementare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrarii în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare si a creat o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare.

De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala. Toate aceste masuri, împreuna cu Acordul Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si declaratiile adoptate de catre Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

Initial, acquis-ul Schengen nu a facut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, în data de 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam încorporeaza acquis-ul Schengen in cadrul legislativ si institutional al Uniunii Europene.
Începând cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislatia comunitara si a fost transferat in noul Titlu IV- Vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor, al TUE.

Spatiul Schengen reprezinta o zona de libertate de miscare unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate si a fost creata o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare.

1. Cronologia aderarii la spatiul Schengen :
   
   1985- Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania si Franta
   1990- Italia
   1991- Spania si Portugalia
   1992- Grecia
   1995- Austria
   1996- Danemarca, Suedia si Finlanda
   2001- Islanda si Norvegia
   
   Participarea Islandei si Regatului Norvegiei
   
   Alaturi de Suedia, Finlanda si Danemarca, Norvegia si Islanda iau parte în Uniunea Nordica a Pasapoartelor, în cadrul careia au fost eliminate controalele la frontierele interne.
   Islanda si Norvegia au semnat un Acord cu U.E. în mai 1999, în urma caruia cele doua state pot participa la elaborarea noilor instrumente legislative ale acquis-ului Schengen. Actele sunt adoptate doar de catre statele membre U.E., dar se aplica si Islandei si Norvegiei. În practica, aceasta asociere ia forma unui Comitet mixt în afara cadrului U.E., format din reprezentanti ai Islandei, Norvegiei, Consiliului U.E. si Comisiei Europene.
   
   
2. Decizia privind extinderea spatiului Schengen a fost luata la sfârsitul anului 2007 de Consiliul U.E. Astfel, la data de 21 decembrie 2007 au fost eliminate controalele la frontierele terestre si maritime pentru cele 9 state membre (exceptie face Cipru) care au aderat la U.E. în 2004.
   La sfârsitul lunii martie 2008 vor fi eliminate controalele pentru zborurile interne Schengen în aeroporturi.
   

Libertatea de miscare a persoanelor este asigurata pe teritoriul a 24 state membre ale spatiului Schengen, fara controale la frontierele interne terestre si maritime - din Portugalia în Polonia si din Grecia în Finlanda.

State ce urmeaza sa adere la spatiul Schengen.